X 
Cutremure stiri: 502

Ursu: Moldova nu va primi creditul din partea României pînă la semnarea acordului cu FMI

29 sep. 2015,, 14:45   Economie
3435 1

Урсу: Молдова не получит кредит для поддержки бюджета до подписания соглашения с МВФ
Foto: totul.md

Moldova nu va putea primi de la România creditul în valoare de 150 de milioane de euro contractat anterior pentru suportul bugetar, precum și împrumuturi de la orice altă țară care cooperează cu Fondul Monetar Internațional, pînă la semnarea de către republică a Memorandumului de înțelegere cu FMI. Acest fapt l-a declarat președintele Ligii Bancherilor din Moldova, fostul prim-vicepreședinte al BNM Dumitru Ursu, luînd cuvîntul în emisiunea Alb&Negru de la Unimedia, relatează NOI.md.

El a menționat că Acordul cu România privind alocarea Moldovei a unui credit preferențial în valoare de 150 de milioane este un suport bugetar bun, ținînd cont de faptul că bugetul nu a fost suplinit cu mijloace din finanțarea externă, din partea partenerilor de dezvoltare, în urma lipsei unui acord cu FMI. Astăzi, din bugetul de stat sînt achitate salariile și pensiile, însă investițiile preconizate nu sînt realizate, se acumulează datorii pentru lucrările efectuate de agenți economici, finanțate din mijloacele bugetare.

Dumitru Ursu a specificat că România este dispusă să acorde Moldovei un credit în valoare de 150 de milioane de euro pentru suportul bugetar și reluarea proiectelor investiționale, și ar fi un lucru normal, dacă împrumutul în cauză nu ar fi legat de semnarea noului acord cu FMI. „M-am consultat cu colegii din România, care au confirmat că Moldova nu va obține mijloacele din creditul românesc pînă la semnarea noului acord cu FMI. Astfel, dacă acest acord nu va fi încheiat pînă la finele anului curent, creditul din partea României nu va ajunge în Moldova și republica va fi nevoită să facă față problemelor existente de una singură, fără asistență din exterior”, a spus președintele Ligii Bancherilor din Moldova.

Potrivit lui, va fi practic imposibil să se beneficieze de finanțare externă de la orice altă țară, ținînd cont de faptul că fiecare stat, într-un fel sau altul, are relații cu FMI. În această situație doar companiile din Moldova vor putea contracta creditele comerciale”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав