|
Foto: novostipmr.com |
Preşedintele autoproclamatei RMN, Evgheni Şevciuk, a înaintat în Sovietul Suprem (SS) proiectul de lege cu privire la taxa off-shore, menţionînd că documentul trebuie examinat de necesitate legislativă pînă pe 25 septembrie.
În comunicatul de pe site-ul preşedintelui se subliniază că documentul propune "crearea unui mecanism de prevenire a evaziunii fiscale, excluderea cazurilor de acordate a preferinţelor fiscale nemotivate subiecţilor care sînt înregistraţi în zone off-shore şi care obţin venit din activitate în Transnistria şi are drept scop protejarea economiei de influenţa negativă a businessului off-shore".
Taxa off-shore reprezintă introducerea unei taxe speciale la operaţiunile off-shore şi presupune o rată maximă de 10%.
Subiecţi ai taxei vor fi considerate atît persoanele juridice, cît şi antreprenorii individuali. Printre obiectele taxei off-shore se numără "banii subiecţilor taxei off-shore, transferate nerezidentului RMN, înregistrat în off-shore, nu echivalentul bănesc al obligaţiunilor faţă de nerezidentul RMN înregistrat în off-shore".
Potrivit datelor Băncii Transnistriei, în perioada 2012 – 1 iulie 2015, în zonele off-shore au fost transferate $1,328 miliarde şi au fost încasate de la rezidenţii zonelor off-shore cu $292,8 milioane mai puţin. Respectiv, această sumă nu a fost impozitată. Conform calculelor experţilor, doar în 2014 suma taxei off-shore putea constitui circa $24 mil.
Adăuga comentariu