|
Foto: basarabia.md |
Ședința nocturnă a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a început pe 3 septembrie, la ora 20.45, după semnarea Acordului de constituire a alianței, chiar dacă urma să înceapă
la ora 10.00. Ședința s-a încheiat după miezul nopții, la 00.45, informează NOI.md.
Amintim că ședința a fost amînată din cauză că o parte dintre consilierii municipali – reprezentanții celor patru partide proeuropene, pur și simplu nu au venit în sala de ședințe, fără a-i preveni pe ceilalți consilieri, manifestînd lipsă de respect față de colegi și cetățenii capitalei și încălcînd regulamentul desfășurării ședințelor CMC.
În cadrul ședinței unii consilieri au propus ca pe agenda zilei să fie incluse mai multe c
hestiuni suplimentare (despre care noi în mare parte am relatat). Restul timpului aleșii locali tradițional l-au dedicat formării comisiilor municipale. Toate fracțiunile și-au înaintat candidații în componența acestor comisii, ceea ce s-a dovedit un lucru deloc ușor.
De cîteva ori a fost nevoie de pauze, pentru ca consilierii să examineze candidaturile propuse. În afară de aceasta, problemele suplimentare de pe agendă necesită mult timp pentru a fi examinate, de aceea s-a decis să fie anunțată o pauză pînă joia viitoare.
Adăuga comentariu