X 
Cutremure stiri: 507

Au mai apărut încă doi cumpărători ai Victoriabank

25 aug. 2015,, 15:02   Economie
7203 3
На Victoriabank нашлись еще два покупателя
Foto: agora.md
Potrivit informației NM, Banca Națională a Moldovei a eliberat două autorizații de a procura o cotă-parte din capitalul statutar al BC „Victoriabank”, una președintelui AMG-Holding - Nicolai Ciornîi și alta președintelui Trans-Oil Group – Vaja Jhashi. Banca Națională a confirmat pentru NM că în ultimul timp au fost eliberate două permisiuni de a procura pachete impunătoare de acțiuni ale băncilor moldovenești, fără a preciza, însă, cui i-au fost eliberate autorizațiile și despre care bănci este vorba.

Președintele AMG-Holding Nicolai Ciornîi și președintele Trans-
Oil Vaja Jhashi au obținut în iulie autorizația BNM de a procura o cotă-parte impunătoare din capitalul statutar al unei dintre cele mai mari bănci din țară - Victoriabank. Acest fapt l-a comunicat NM o sursă de pe piața financiară. Potrivit ei, Ciornîi a obținut permisiunea de a procura un pachet de 20 la sută din acțiunile băncii. La rîndul său, Jhashi a obținut autorizația de a procura un pachet de a 50 la sută plus o acţiune, care îi oferă posibilitatea de a cumpăra pachetul de pînă la 100 la sută din acțiunile Victoriabank. „Vaja Jhashi a primit, de asemenea, și permisiunea de a achiziționa şi cota Insidown LTD (firmă din Cipru, care deține 39,2 la sută din acțiunile Victoriabank)”, a spus interlocutorul ziarului NM.

Banca Națională a Moldovei a comunicat NM că în ultimele luni regulatorul a eliberat două autorizații pentru procurarea pachetelor impunătoare de acțiuni (peste 1 la sută din acțiuni). Totodată, BNM a refuzat să concretizeze despre care bancă este vorba și cine a depus cererile, invocînd secretul bancar.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав