|
Foto: zakazat-furu.ru |
Agenţii economici din Moldova au exportat timp de jumătate de an mărfuri de circa $992,9 milioane sau cu 15,3% mai puţin faţă de perioada de referinţă din 2014.
Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Biroul Naţional de Statistică, exportul de mărfuri autohtone în statele Uniunii Europene s-a majorat cu 0,9% - pînă la $626,1 mil., iar cota lor în volumul total al exportului – de la 53% la 63,1%.
Totodată, livrările în CSI continuă să se reducă. La 1 iulie acestea însumau $241,5,4 mil. (-37,3%).
Principalul articol al exportului moldovenesc o constituie produsele alimentare şi animale vii, a căror cotă s-a majorat într-un an de la 23,9% la 25,3%.
Mărfurile industriale şi-au păstrat locul doi, deşi cota lor s-a redus de la 22,6% la 21,2%. Apoi urmează maşini şi echipamente pentru transport – 15,6% (+1,4 p.p.).
Deşi volumul importului în ţară într-un an s-a redus cu 22,1%, acesta este dublu faţă de export - $1,985 miliarde, iar livrările s-au redus atît cele din CSI – cu 27,9% - pînă la $507,1 mil., cît şi cele din UE – cu 22,6% - pînă la $962,2 mil.
Deficitul balanţei comerciale a Republicii Moldova a însumat $992 mil. faţă de $1,374 miliarde la începutul lunii iulie a anului trecut. Iar nivelul de acoperire a importului cu export s-a majorat de la 46% la 50%.
Biroul de Statistică promite să prezinte săptămîna viitoare detalii privind comerţul extern al Republicii Moldova în primul semestru.
Adăuga comentariu