Am stat de vorbă cu specialiștii Ecohome despre cel din urmă punct și anume despre cum se alege corect o saltea ortopedică - am adunat câteva recomandări fiabile pentru tine, dacă ești acum în situația în care nu știi pentru ce fel de model să optezi.
Fie că ne referim la o saltea de o persoană sau una dublă, elementul central al acesteia este cel al materialului. Deci, de calitatea acestuia depinde cât de bine te vei odihni și dacă vei avea un somn de durată.
Distingem câteva modele de saltele, după cum urmează:
Tapițeria sau husa pentru saltea trebuie, în mod ideal, să fie detașabilă și să fie lavabilă, deoarece lipsa posibilității de a o curăța poate favoriza apariția acarienilor și a microorganismelor care alergizează sau stimulează crizele aparatului respirator.
În ultima perioadă, specialiștii au confirmat că saltelele groase nu sunt neapărat mai bune decât cele mai subțiri. Dimpotrivă, acestea pot fi chiar mai dure, respectiv alegerea dimensiunii trebuie să pornească de la necesitățile tale, de la cadrul patului și de amplasarea acestuia. Dacă nu ai un cadru de pat cu înălțime sau dacă ești adeptul minimalismului în decor, atunci e oportun să alegi o saltea de grosime medie din materiale de calitate înaltă.
Nu știi de unde să găsești cele mai bune saltele ortopedice? Vino în magazinul Ecohome sau accesează site-ul și primește consultația specialiștilor noștri pentru a-ți procura cea mai bună saltea care îți va garanta un somn odihnitor și energia cuvenită după un repaus nocturn.
Ecohome - stil și rafinament pentru casa ta!