Foto: lenta.ru |
Pierderile record ale burselor din Shanghai şi Shenzen au contaminat cu scepticism şi celelalte pieţe, inclusiv ce a petrolului şi cea a dolarului. Totuşi, pentru analişti scepticismul nu se transformă în pesimism, iar căderea burselor chineze ar fi doar o corecţie, chit că uriaşă, după specificul chinez, şi nu o prăbuşire.
Acţiunile burselor din Shanghai şi Shenzen au înregistrat, luni 27 iulie, cea mai mare pierdere zilnică din 2007 încoace (8,5%). Chiar dacă ar fi vorba doar de o corecţie, trebuie văzut cât de mult vor fi afectate de această corecţie celelalte burse mari ale lumii, respectiv cea de la Bucureştiul .
Companiile listate la cele două burse chineze au pierdut circa 10.000 de miliarde de dolari din valoarea lor de piaţă în ultimele două luni, iar măsurile guvernului chinez de a opri căderea nu mai stârnesc încrederea, potrivit analiştilor de pe toate meridianele lumii.
Cu toate acestea, „nu ştiu dacă vorbim de o spargere a bulei în China, ci mai degrabă de o echilibrare, dat fiind faptul că, în momentul de faţă, indicele Shanghai Composite Index „a rămas” cu o apreciere (un câştig, n.r.) de peste 70%” din ce acumulase în ultimul an”, scrie brokerul SimionTihon, de la Prime Transaction.
Adăuga comentariu