Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Comisia Unificată de Control a plecat în vacanță

24 iul. 2015,, 15:00   Politică
2739 1
ОКК ушла на каникулы
Foto: vestipmr.info
Ședința Comisiei Unificate de Control (CUC), care a putut fi reluată după o pauză de jumătate de an, în luna ianuarie curent, durează deja mai bine de șase luni, informează NOI.md. Acum ședința a fost întreruptă pentru o lună, pentră că membrii acesteia au plecat în vacanță.

Reuniunea CUC din cadrul ședinței care așa și nu a fost încheiată din ianuarie, s-a desfășurat joi, 23 iulie, la Bender. Această întrunire a fost ultima înainte de vacanța, care va dura o lună.

Reprezentanții părților aflate în conflict (Moldova și Transnistria), ai statelor garante (Rusia și Ucraina) și mediatorii (OSCE) s-au întrunit la ședința CUC care a început pe 5 februarie. În conformitate cu înțelegerile dintre părți, din cauza lipsei de consens pe marginea problemelor de bază, CUC i-a aprobat în funcție pe noul observator militar din partea Rusiei și noul contingent de observatori militari din partea Ucrainei (10 militari).

Celelalte chestiuni au fost amînate pentru reuniunea viitoare, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Pauza se explică prin tradiționala vacanță de vară a negociatorilor.

Amintim că activitatea ordinară a CUC a fost blocată în iunie 2014 din cauza că partea moldovenească a solicitat ca în agenda discuțiilor să fie incluse problemele ce țin de libera circulație a cetățenilor, mărfurilor și serviciilor în Zona de securitate și monitorizarea forțelor și mijloacelor structurilor de forță ale părților care sînt dislocate permanent în Zona de securitate.

Comisia Unificată de Control este organul care coordonează operațiunea de pacificare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. CUC a fost instituită în anul 1992, în conformitate cu Acordul „cu privire la reglementarea pașnică a conflcitului armat din regiunea transnistreană a RM”, semnat la 21 iulie 1992, la Moscova, de către președinții Moldovei și Rusiei, Mircea Snegur și Boris Elțin.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?