Foto : inprofunzime.md |
Grupurile de experți din partea celor trei formațiuni proeuropene au convenit să demareze un proces de reformare a instituțiilor statului, care nu sînt funcționale. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele PLDM Valeriu Streleț, care nu a precizat însă despre ce instituții este vorba, informează NOI.md.
„Vorbim despre etapele de reformă a unor entități independente, care urmează să fie resetate, avînd în vedere faptul că multe din ele nu și-au demonstrat capacitatea de funcționare deplină și de prevenire a multor fraude care au avut loc”, a punctat deputatul.
Totodată, reprezentanții PLDM, PD și PL au convenit să intensifice controlul parlamentar asupra unor instituții subordonate Parlamentului și Guvernului.
„Am convenit să fie crescută capacitatea mecanismelor de control parlamentar, astfel încît sistematic să fie dată aprecierea cuvenită, fără părtinire politică instituțiilor subordonate parlamentar și guvernamental. E nevoie ca din timp să fie prevenite anumite acțiuni sau inacțiuni ale acestor instituții, pentru care ulterior poartă răspunde clasa politică”, a punctat liberalul Valeriu Munteanu.
Reprezentanții celor trei formațiuni au mai anunțat că întregul proces de reformă a instituțiilor de drept din Republica Moldova va fi asistat de o misiune europeană pentru justiție. „Opinia misiunii europene pentru reforma justiției va fi una determinantă”, a explicat Valeriu Streleț.
Adăuga comentariu