Foto: tribuna.md |
Curtea Constituțională va examina astăzi sesizarea depusă de deputatul liberal Anatol Șalaru cu privire la numirea Ecaterinei Burlacu în funcția de avocat al poporului pentru drepturile copilului. Hotărîrea privind desemnarea în funcție a fost adoptată la începutul lunii iulie, cu votul a 70 de deputați din partea PLDM, PCRM, PD și PSRM, notează NOI.md.
Deputatul a solicitat Curții să se expună asupra legalității hotărîrii Parlamentului, în condițiile în care Ecaterina Burlacu nu ar dispune de pregătirea profesională necesară pentru a face față funcției de avocat al poporului.
„Asigurarea respectării protecției drepturilor în condiții de egalitate, în cazul minorilor apare imposibilă în condițiile în care autoritatea cu care interacționează nu dispune de pregătirea corespunzătoare pentru a acorda asistența de orice fel și conform exigențelor impuse de instrumentele internaționale în acest sens”, se arată în sesizarea depusă de Anatol Șalaru.
Precizăm că Ecaterina Burlacu a activat în calitate de consultant în cadrul Secției juridice a Secretariatului Parlamentului din 2004 pînă în prezent. Aceasta a cîștigat concursul pentru funcția de avocat al poporului în fața contracandidatului său, Eugen Rusu.
Adăuga comentariu