Foto: unimedia.info |
Fostul judecător de la Judecătoria sectorului Rîşcani cercetat penal pentru gestionarea frauduloasă a unor dosare civile a ajuns din nou în vizorul procurorilor. Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru intentarea unui nou dosar penal, după ce procurorii au constatat alte ilegalități în activitatea judecătorului, informează NOI.md.
Judecătorul este suspectat de pronunţarea cu bună-ştiinţă a unor decizii şi încheieri contrare legii, de falsificarea actelor publice, precum și de depăşirea atribuţiilor de serviciu.
Potrivit probelor, în perioada anilor 2012-2014, magistratul, în complicitate cu anumiţi angajaţi ai Judecătoriei Rîşcani şi cu alţii jurişti, au efectuat o serie de imixtiuni ilegale în cadrul cauzelor civile, schimbînd obiectul litigiilor sau emiţînd hotărîri în lipsa unui proces civil. În acest mod, judecătorul a evitat procedura legală de repartizare aleatorie a cauzelor civile, examinînd unilateral diferite acţiuni civile, asupra cărora ulterior pronunţa hotărîri.
De regulă, cauzele civile aveau ca obiect al litigiilor sume impunătoare de bani, cifrate la milioane de lei sau obiecte imobiliare ce aparţin administraţiei publice locale. Pînă la această etapă, procurorii au identificat 20 de dosare civile de acest tip.
Adăuga comentariu