|
Foto: dumskaya.net |
Noul guvernator al regiunii Odessa intenționează să viziteze Moldova pentru a participa la Festivalul orașului Odessa, care va avea loc la Complexul Etno-Cultural „Vatra”, relatează NOI.md.
Mihail Saakașvili de nenumărate ori și-a exprimat intenția de a sosi în Moldova la 4 iulie pentru a participa la Festivalul orașului Odesa, au comunicat surse din cadrul administrației regionale de stat Odesa, contactate de NOI.md. Însă sosirea lui nu a fost confirmată, făcîndu-se referire la faptul că guvernatorul muncește în regim mobil și nici nu s-a întîlnit încă cu toți funcționarii din subordinea lui. Ambasada Ucrainei în Moldova, de asemenea, nu a putut nici să confirme, nici să infirme informația privind vizita neoficială a lui Mihail Saakașvili în Moldova, deoarece diplomatul responsabil pentru relațiile cu mass-media în momentul de față lipsește.
Festivalul orașului Odesa va avea loc sîmbătă, 4 iulie, la Complexul „Vatra”, cu prilejul celei de-a 20-a aniversări a stabilirii relațiilor frățești între Odessa și Chișinău. Responsabilitatea pentru organizarea festivității și-a asumat-o Consiliul orășenesc Odessa.
De asemenea, NOI.md a aflat că unul dintre foștii guvernatori ai regiunii Odesa Serghei Grenevețki, cunoscut pentru relațiile sale cu Republica Moldova, intenționează să viziteze Festivalul.
Adăuga comentariu