Șeful legislativului a menționat că autoritățile din Republica Moldova urmăresc cu atenție ce se întîmplă în proximitatea țării noastre și a reiterat că ultimele decizii ale Federației Ruse cu privire la referendumuri sînt ilegale. „Federația Rusă trebuie să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a restul țărilor”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Igor Grosu a precizat că Republica Moldova are nevoie de ajutorul și experiența altor state în a face față provocărilor și amenințărilor hibride cu care se confruntă în ultimul an, de la dezinformare și propagandă pînă la atacuri cibernetice și presiuni energetice.
În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului a amintit că Republica Moldova a moștenit o armată fără echipamente și tehnică militară, fără mijloace prin care să-și îndeplinească eficient misiunea. „Este datoria noastră să reformăm și să modernizăm sectorul de securitate și apărare în conformitate cu noile evoluții, iar cooperarea cu România pe acest domeniu ne va ajuta să ne mișcăm mai repede”, a spus Președintele Parlamentului, mulțumindu-i ministrului Vasile Dîncu pentru suportul pe care România îl oferă armatei noastre, inclusiv prin organizarea exercițiilor comune cu participarea militarilor moldoveni, care astfel au ocazia să devină mai buni.
Adăuga comentariu