X 
Cutremure stiri: 502

Șeful diplomației iraniene consideră "posibil" un acord în jurul datei de 30 iunie

23 iun. 2015,, 15:50   Externe
2019 0

Foto: 9tv.co.il

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a afirmat luni că un acord cu Occidentul asupra controversatului program al Teheranului este "posibil" pînă la termenul de la 30 iunie "sau cîteva zile mai tîrziu", scrie AFP.

"Există un angajament politic din partea tuturor pentru a obține progrese", a declarat Mohammad Javad Zarif la încheierea unei reuniuni, desfășurată la Luxemburg, cu omologii săi britanic, german și francez, precum și cu șefa diplomației europene, Federica Mogherini.

Și, a continuat el, "dacă există această voință politică de a accepta realitatea și de a obține progrese pe baza a ceea ce am căzut de acord la Lausanne, atunci este posibil să încheiem (aceste negocieri) pînă la termenul limită sau cîteva zile mai tîrziu".

Iranul și Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) sînt angajate de peste 20 de luni în negocieri intense. Acordul final la care părțile speră să ajungă înainte de 30 iunie trebuie să garanteze caracterul pașnic al programului nuclear al Republicii Islamice, în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale care au consecințe negative asupra economiei iraniene.

Locul și data ultimului ciclu de negocieri la cel mai înalt nivel, pregătit de la începutul lunii iunie, la Viena, de experți ai părților implicate, nu au fost precizate pînă în prezent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав