X 
Cutremure stiri: 506

Un grup de socialişti din Anenii Noi a părăsit partidul în semn de protest împotriva „destrămării organizaţiei”

23 iun. 2015,, 13:15   Politică
5766 17
Группа социалистов из Анений Ной покинула партию
Foto: tribuna.md
Peste 20 de membri ai organizaţiei teritoriale a Partidului Socialiştilor (PSRM) din raionul Anenii Noi au părăsit formaţiunea politică în semn de protest împotriva activităţii "antidemocratice" a conducerii teritoriale şi centrale.

Potrivit agenţiei "Infotag", printre aceştia figurează fostul preşedinte al organizaţiei raionale Vasile Malic, precum şi şefii organizaţiilor săteşti ale partidului din Ruseni, Dmitri Bogacenco, şi Bulboaca, Mihail Pocitarenco.

Foştii socialişti au îndemnat cetăţenii să nu-l sprijine pe actualul preşedinte al organizaţiei raionale a partidului, Ion Vicol, în turul doi al alegerilor pentru primar de Anenii Noi, şi în semn de protest au aruncat carnetele de partid în faţa oficiului.

"Conducerea PSRM, atît la nivel raional, cît şi central nu a îndeplinit nicio promisiune dată cetăţenilor. Ei nu-i respectă nici pe cetăţeni, nici pe ei înşişi. Drumurile noastre s-au separat şi pe această notă îi spunem preşedintelui PSRM, Igor Dodon, «la revedere»", a spus Malic.

Pocitarenco a acuzat conducerea formaţiunii politice de dictatură şi tiranie faţă de membrii partidului şi alegători.

"Nu este partid, ci un fel de adunătură. Sîntem necesari conducerii doar pe perioada alegerilor, iar imediat ce scrutinul trece, sîntem uitaţi. Dodon nu îndeplineşte promisiunile făcute veteranilor şi nu respectă sprijinul populaţiei", a spus fostul socialist, îndemnîndu-i şi pe alţi membri ai PSRM să-i urmeze exemplul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав