X 
Cutremure stiri: 506

Filat: Negocierile vor începe imediat după alegeri

10 iun. 2015,, 16:50   Politică
4255 5

Foto: noi.md

PLDM și PD vor demara o nouă rundă de negocieri în vederea creării unei majorități parlamentare funcționale, imediat după alegerile locale. Anunțul a fost făcut de către Vlad Filat și Marian Lupu astăzi, în urma ședinței Consiliului Alianței pentru Moldova Europeană, informează NOI.md.

Liderul liberal-democraților a ținut să precizeze că negocierile vor avea loc în interes național și nu va admite condiționări din partea unor formațiuni.

„Noi vom avea negocieri, vom avea nu doar deschiderea, dar și înțelegerea necesară pentru ca această majoritate să fie creată, doar că nu în interesul unui partid, care deja a început să condiționeze. Lucrurile trebuie spuse tranșant. Dacă cei care prin poziții neconstructive își doresc anticipate, să o spună clar. Eu ca cetățean îmi doresc ca în Republica Moldova să avem guvernare eficientă”, a declarat președintele PLDM, Vlad Filat.

La rîndul său, liderul PD, Marian Lupu, a spus că majoritatea parlamentară trebuie creată în sprijinul unui program proeuropean de guvernare. „Reiterăm ideea comună că este necesară întărirea puterii în stat pe calea formării unei majorități parlamentare. Că va fi formată, noi vom negocia, cu cine însă nu vă putem spune. Depinde de ce vor și ce scopuri au alte partide parlamentare”, a punctat Lupu.

Precizăm că astăzi a avut loc ședința Consiliului Alianței pentru Moldova Europeană. Liderii celor două formațiuni s-au întrunit în ședință pentru a discuta despre naționalizarea Băncii de Economii și despre buna desfășurare a alegerilor locale. Aceștia au convenit ca după scrutin să constituie coaliții la nivel local.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав