X 
Cutremure stiri: 502

Încă un fost membru al Comitetului de creditare al BEM a ajuns la CNA

29 mai. 2015,, 13:00   Societate
2531 0

Дело о невозвратных кредитах: появился новый задержанный
Foto: uralinform.ru

Lista persoanelor reţinute în dosarele acordării creditelor neperformante de la BEM se măreşte. Încă un fost membru al Comitetului de creditare al Băncii de Economii a fost reţinut de CNA, fiind bănuit de "încălcarea regulilor de creditare, politicilor de acordare a împrumuturilor sau regulilor de acordare a despăgubirii/ indemnizaţiei de asigurare".

În prezent acesta se află în custodia CNA pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să ceară judecătorului de instrucţie arestarea lui.

Centrul Naţional Anticorupţie reaminteşte într-un comunicat că, săptămâna trecută, şapte persoane au fost escortate la CNA pentru a li se aduce la cunoştinţă calitatea de bănuit în cadrul unor noi dosare ce vizează creditele neperformante de la BEM.

Este vorba despre fostul şef al Băncii de Economii, ex-preşedintele Comitetului de creditare, fostul şef al Direcţiei juridice a BEM şi reprezentanţii a trei firme.

În privinţa altor doi bănuiţi, ex-vicepreşedintele BEM şi fostul şef al Direcţiei securitate economică a BEM, a fost aplicată "obligaţiunea de a se prezenta la citarea ofiţerului de urmărire penală".

De notat că, în urma deciziilor instanţei de judecată, doi dintre beneficiarii creditelor de la Banca de Economii se află în izolatorul CNA, ceilalţi fiind cercetaţi în arest la domiciliu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав