X 
Cutremure stiri: 502

Poroșenko: Ucraina va fi gata în cinci ani să solicite aderarea la UE

28 apr. 2015,, 03:00   Externe
8419 4

Foto: agerpres.ro

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat luni că țara sa va îndeplini în cinci ani de zile criteriile pentru a putea solicita să adere la Uniunea Europeană, informează EFE. 'Suntem ambițioși în planurile noastre și în credința noastră, de aceea declarăm că în cinci ani va trebui să implementăm Acordul de Asociere cu UE și să punem în aplicare aquis-ul comunitar pentru a solicita să devenim membri', a declarat Poroșenko, în debutul summitului Ucraina-UE care se desfășoară în capitala ucraineană. Aceasta este a 17-a reuniune între Ucraina și UE la cel mai înalt nivel politic, dar 'prima în cadrul Acordului de Asociere'.

'Actualul summit are loc în noua Ucraină de după revoluția care a reorientat dezvoltarea Ucrainei spre Europa', a declarat Poroșenko în intervenția sa, transmisă în direct de televiziunea ucraineană. Șeful statului ucrainean a subliniat că aderarea Ucrainei la UE este 'obiectivul-cheie' și 'o aspirație strategică'. 'Acest obiectiv este confirmat încontinuu de sondajele de opinie' și, din acest motiv, țara așteaptă 'un sprijin permanent și semnificativ al Uniunii Europene în favoarea acestei aspirații', a adăugat el.

Totodată, Poroșenko a apreciat că Ucraina 's-a lovit de cea mai mare amenințare din istoria sa de stat independent: agresiunea din partea Rusiei'. 'Rusia nu doar că a atentat împotriva suveranității Ucrainei, ci a modificat ordinea mondială', a spus el. La rîndul său, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că înțelege 'dorința Ucrainei de a deveni membră a Uniunii Europene' și a subliniat că această țară 'a făcut mereu parte din familia europeană'. 'Deși Ucraina nu este membră a UE, este o rudă apropiată a familiei noastre europene. Și în viitor Ucraina trebuie să-și consolideze și mai mult pozițiile în Europa, în structurile europene, în casa europeană', a insistat Juncker.

Șeful executivului european a amintit că Bruxellesul și Kievul au multe obiective în comun și a apreciat că atît autoritățile ucrainene, cît și cele europene trebuie să aibă răbdare și să fie hotărîte în a-și atinge scopurile propuse. Juncker a cerut curaj din partea guvernului și poporului ucrainene pentru a înfrunta dificilele reforme economice și sociale pe care le implică Acordul de Asociere între Kiev și Bruxelles, parafat în iunie 2014. 'Cetățenii ucraineni trebuie să profite de pe urma acestor reforme, însă este un drum lung și dureros', a recunoscut Juncker, care a reiterat că 'țările Europei sprijină Ucraina'.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав