Foto: agerpres.ro |
Activitatea aeroportului internațional din Riga a fost suspendată, luni, pentru câteva ore, în urma unui apel telefonic anonim care amenința cu explozia unei bombe, conform agenției Leta, citată de Agerpres.
Pasagerii și personalul au fost evacuați, iar zborurile au fost fie întârziate, fie redirecționate. Potrivit sursei citate, mai multe zboruri au fost redirecționate către alte aeroporturi, între care Tallinn, Vilnius, Palanga, aceasta în timp ce decolările de pe aeroport, derulate în majoritatea cazurilor, de compania letonă Air Baltic, au fost amânate.
Potrivit site-ului aeroportului, zborurile din New York, Palanga, Tallinn, Helsinki, Tbilisi, Malta, Stavanger, Billund sau Stockholm înregistrează întârzieri de două și chiar de trei ore.
Adăuga comentariu