Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

O sută de persoane au participat la „Dictarea totală” desfășurată la Chișinău

21 apr. 2015,, 14:45   Societate
3452 1
Сто человек в Кишиневе приняли участие в «Тотальном диктанте»
Foto: newsmoldova.md
La acțiunea „Dictare totală” desfășurată la Chișinău au participat 100 de persoane, a comunicat marți agenției Novosti-Moldova coordonatorul proiectelor educaționale al Centrului Rus de Știință și Cultură, Viktor Kostețki.

Acțiunea internațională „Dictare totală” s-a desfășurat în 60 de țări, inclusiv în Moldova. La Chișinău organizatorii acțiunii au fost CRȘC și Fundația „Lumea rusă” de pe lîngă Universitatea de Stat din Moldova.

„Dictarea totală a fost scrisă în Moldova pentru a treia oară și în fiecare an acțiunea devine tot mai populară. Pe două platforme și-au verificat cunoștințele în limba rusă peste o sută de persoane – filologi, studenți, jurnaliști, arhitecți, oameni de creație, businessmeni, elevi, pictori. Printre ei au fost și cei care au mai participat la dictare și au dat dovadă de rezultate excelente”, a menționat Kostețki.

Înainte de a da startul acțiunii, participanții la ea au fost felicitați de către conducătorul reprezentanței Rossotrudnicestvo în Moldova, Valentin Rîbițki.

„Ne pare bine că interesul locuitorilor Moldovei pentru limba rusă este atît de mare, încît această acțiune, fiind cîndva o joacă în mediul studențesc, a căpătat un număr atît de mare de admiratori. Acest lucru denotă faptul că limba rusă în Moldova este vie”, a specificat Rîbițki.

Potrivit lui, în anul 2015, declarat în Rusia an al literaturii, cunoașterea operelor renumiților scriitori contemporani ruși a devenit deosebit de simbolică.

Textul, al cărui autor în acest an a fost deținătorul numeroaselor premii în literatură, Evgheni Vodolazkin, a fost dictat la Chișinău de coordonatorul proiectelor educaționale și umanitare al CRȘC, doctorul în filologie Viktor Kostețki, și vestitul prezentator de la postul de televiziune „RTR-Moldova”, Dmitri Spivakov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?