X 
Cutremure stiri: 502

Agricultorii din Moldova au blocat traseele țării timp de o oră (VIDEO)

15 apr. 2015,, 14:10   Societate
4262 0
Аграрии Молдовы перекрыли автотрассы республики на час
Foto: noi.md
Producătorii agricoli din Republica Moldova au demarat cel de-al doilea val de proteste miercuri, 15 aprilie, prin blocarea traseelor auto timp de o oră, de la 10.00 pînă la 11.00. Liderii mișcării agricultorilor din Moldova au declarat că ei sînt gata „să meargă pînă la urmă” și dacă cerințele lor nu vor fi satisfăcute, fermierii vor introduce tehnica agricolă în Chișinău, informează NOI.md.

Agricultorii au început blocarea drumurilor concomitent în majoritatea raioanelor țării. În satul Țînțăreni din raionul Anenii Noi acțiunea de protest a fost condusă de președintele Uniunii Republicane a Asociațiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari. Una dintre porțiunile traseului Chișinău-Bender a fost blocată de circa zece tractoare și camioane. Participanții au ieșit cu lozinci prin care făceau apel la susținerea mișcării de protest a agricultorilor, cerîndu-le autorităților să acorde atenție problemelor cu care se confruntă ramura agricolă.

„Nu participăm la jocuri politice și nu susținem niciun fel de partide”, a declarat Alexandru Slusari. „Noi cerem de la Guvern doar să acorde atenție problemelor producătorilor agricoli. Revendicările agricultorilor sînt pur economice. Cred că acestea vor fi îndeplinite pînă la demararea celei de-a treia etape a protestelor, dar fermierii sînt dispuși să meargă pînă la urmă”, a subliniat liderul mișcării de protest. Alexandru Slusari a relatat, de asemenea, că în unele raioane, de exemplu la Căușeni, drumurile au fost blocate de peste 100 de mijloace de tehnică agricolă.

Potrivit lui Alexandru Slusari, cerințele înaintate în repetate rînduri de producătorii agricoli nu doar că sînt realizabile, ci și conțin un mecanism concret de realizare, fără a prejudicia alte ramuri ale economiei.

Pe parcursul acțiunii de protest de astăzi, angajații poliției au întreprins măsuri sporite pentru asigurarea securității. Fluxurile de transport au fost din timp redirecționate, pentru a evita traseele blocate.
După o oră, agricultorii au deblocat drumurile și au plecat organizat.




0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав