Foto: protv.md |
Ministerul Mediului îi îndeamnă pe cetăţenii Moldovei să nu ardă pneuri de Paşti, deoarece poluează mediul. Potrivit datelor Ministerului, în unele regiuni s-a păstrat tradiţia rugurilor în noaptea Învierii Domnului, dar mulţi în loc de lemne, ard pneuri.
Ca rezultat, în atmosferă ajung peste 23 de substanţe chimice periculoase, dintre care opt sînt cancerigene, ce afectează sistemul nervos şi respirator, provoacă bronşită, acutizarea afecţiunilor cronice, astmă, precum şi intoxicări respiratorii.
Ministerul avertizează că pentru arderea nesancţionată a pneurilor este prevăzută amenda de pînă la 800 de lei sau 60 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru persoanele fizice şi de la 4 mii de lei amendă pentru persoanele juridice.
Adăuga comentariu