X 
Cutremure stiri: 502

Liberalii doresc interzicerea panglicii Sfîntului Gheorghe în Moldova

14 mar. 2015,, 12:30   Societate
9255 30
 Liberalii doresc interzicerea panglicii Sfîntului Gheorghe în Moldova
Foto: lenta.ru
Partidul Liberal a propus ca în Republica Moldova să fie interzisă folosirea panglicii Sfîntului Gheorghe în scopuri culturale, sociale și politice, înregistrînd în Parlament un proiect de lege privind completarea Codului contravenţional al Republicii Moldova, informează NOI.md.

Potrivit unui comunicat emis de Partidul Liberal, panglica Sfîntului Gheorghe reprezintă un element simbolic militar rusesc, străin tradițiilor și simbolurilor naționale ale Moldovei. Panglica Sfîntului Gheorghe este folosită ca simbol al Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste, cu toate că în perioada sovietică acest simbol a fost interzis, fiind considerat „simbol țarist”, și el nu are nimic comun cu evenimentele din acea perioadă, reprezentînd un simbol fals.

Liberalii își argumentează inițiativa legislativă prin aceea că ultimile evenimente din estul Ucrainei denotă foarte clar care sînt scopurile folosirii acestui simbol, deoarece majoritatea separatiștilor și adepților federalizării Ucrainei consideră că simbolul lor este anume panglica Sfîntul Gheorghe. În opinia liberalilor, panglica Sfîntul Gheorghe a devenit „simbolul separatismului, fărădelegii, haosului, instabilității și a sutelor de victime omorîte de separatiști”. Partidul Liberal menționează că în Ucraina panglica Sfîntului Gheorghe a devenit un simbol asociat separatiștilor proruși și a fost interzisă.

Liberalii au amintit că Republica Moldova are în estul țării un regim separatist, care are susținerea autorităților Federației Ruse. În opinia liberalilor, utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova, în scopuri culturale, sociale și politice a simbolului panglica Sfîntului Gheorghe, simbol promovat de către separatiști, reprezintă un pericol eminent pentru integritatea Republicii Moldova, de aceea este necesar de a interzice utilizarea panglicii bicoloră negru–oranj, pentru a înlătura tensiunea socială și politică provocată de acest simbol.

În context, liberalii au amintit că chiar și statele Belarus și Kazahstan, care au semnat cu Federația Rusă crearea Uniunii Vamale Eurasiatice, au interzis utilizarea pe teritoriile sale a panglicii Sfîntului Gheorghe.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав