X 
Cutremure stiri: 506

Noul președinte grec se angajează să lupte împotriva crizei și "pentru Europa"

14 mar. 2015,, 02:00   Externe
9066 2

Foto: bundestang.de

Noul președinte al Greciei, Prokopis Pavlopoulos, și-a luat vineri angajamentul să lupte împotriva sărăciei și a șomajului, pentru Grecia, dar și "pentru Europa însăși", transmite AFP. "Trebuie să contribuim cu toții la lupta împotriva flagelului sărăciei și șomajului", a declarat Prokopis Pavlopoulos, profesor de drept public în vârstă de 64 de ani și fost ministru conservator, la scurt timp după ceremonia de învestire.

Rata șomajului din Grecia, după șase ani de recesiune, este în continuare de peste 26%, iar nivelul sărăciei atinge 23,1%, potrivit statisticilor oficiale. "Lupta dusă de Grecia nu are în vedere numai poporul său, ea este și pentru Europa însăși", a afirmat șeful statului elen. "Din nefericire, criza a obligat Europa să facă pași înapoi în ultimii ani", a adăugat el.

Noul președinte proeuropean a fost ales în februarie cu o largă majoritate a deputaților, pentru un mandat de cinci ani. El a fost propus de premierul Alexis Tsipras, al cărui guvern condus de stânga radicală încearcă să negocieze cu creditorii internaționali un nou plan de reforme, debarasat de măsurile de austeritate economică care au apăsat asupra țării cu începere din 2010. Grecia luptă din greu să convingă unii parteneri europeni, în special Germania, să relaxeze politica de reforme impuse Atenei. Candidatura lui Pavlopoulos i-a surprins pe unii dintre membrii Syriza, fiind cunoscut faptul că a ajutat la numirea unor prieteni în cadrul administrației în perioada cât a ocupat funcția de ministru de interne, între 2004 și 2009. Reputația sa a fost din nou afectată cu prilejul protestelor violente din 2008, declanșate de uciderea unui licean de 15 ani de către un polițist la Atena.

Mai recent, i s-a reproșat că nu a intervenit când un membru al formațiunii de extremă dreapta Zori Aurii a pălmuit o deputată comunistă sub ochii săi, în 2012, în cursul unei dezbateri televizate. Noul președinte, care îi succede lui Carolos Papoulias, va putea duce la îndeplinire maxim două mandate de cinci ani. Susținătorii săi remarcă finețea sa diplomatică și vastele competențe în drept, mai scrie France Presse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав