Foto: army.md |
Militarii Armatei Naţionale detaşaţi la exerciţiul multinaţional „Mission Readiness Exercise” (MRE), au început, potrivit serviciului de presă al Ministerului Apărării, antrenamentele la Centrul de instruire militară din Hohenfels, Germania, transmite News-Moldova.
Anterior efectivul moldovenesc a participat la şedinţe teoretice şi practice, simulând unele accidente cu implicarea autovehiculelor militare, care au avut drept scop pregătirea conducătorilor auto, atât în timpul zilei, cât şi pe timp de noapte, a menţionat sursa citată.
La cea de-a doua etapă a aplicaţiilor militarii moldoveni vor fi antrenaţi în exerciţii tactice la nivel de pluton şi companie, în scopul consolidării subunităţilor participante, iar etapa a treia prevede misiuni specifice teatrului de operaţii executate împreună cu militari din Georgia şi SUA, a mai menţionat sursa.
Adăuga comentariu