Foto: ruvr.ru |
Mai multe mii de persoane au manifestat duminică la Budapesta împotriva premierului conservator Viktor Orban, solicitînd sprijinul cancelarului german, Angela Merkel, în ajunul vizitei pe care o va efectua în Ungaria.
"Frau Merkel, salvează Ungaria", "Angela, eliberează-ne de diavol, vrem să rămînem cetățeni ai Uniunii Europene", se putea citi în germană pe pancartele participanților. Protestarii adunați în fața Parlamentului — în număr de aproximativ 4.000, potrivit estimărilor AFP — și-au exprimat speranța că Angela Merkel va prelua criticile lor la adresa lui Viktor Orban, pe care îl acuză că aduce atingere democrației și îndepărtează țara de Uniunea Europeană pentru a se apropia de Moscova.
Ordinea de zi a întîlnirii dintre cei doi lideri nu a fost dezvăluită pentru prima deplasare a cancelarului german în Ungaria după preluarea puterii de către Viktor Orban în 2010. Germania este primul partener comercial al Ungariei, fostă țară comunistă membră a UE din 2004.
Prim-ministrul ungar, care îl va primi pe președintele rus, Vladimir Putin, peste două săptămîni, a susținut sancțiunile economice ale UE impuse Rusiei pentru sprijinul acordat separatiștilor din estul Ucrainei. El a apreciat însă că Bruxellesul "își trage un glonț în picior" compromițînd relațiile comerciale cu Moscova.
Viktor Orban s-a declarat adeptul unui model de societate "intolerant", citîndu-l pe șeful statului rus și lansînd o ofensivă împotriva ONG-urilor.
Ungaria a încheiat anul trecut un contract în valoare de 12,5 miliarde de euro pentru construcția a două reactoare nucleare rusești în apropiere de Budapesta.
"Una din preocupările cancelarului german, Angela Merkel, este de a găsi un răspuns expansionismului rus și deteriorării relațiilor dintre UE și Moscova. Ungaria este un caz de școală, cu dependența sa energetică multe prea importantă și ocheadele aruncate" Moscovei, a menționat fostul ministru ungar de externe Petre Balazs, citat de AFP.
Adăuga comentariu