X 
Cutremure stiri: 506

În regiunea Kaluga a avut loc o expoziție cu degustare a producției moldovenești

23 ian. 2015,, 10:00   Economie
3825 0
Foto: allmoldova.com
La Ministerul pentru Politici în domeniul Concurenței al regiunii Kaluga (Rusia) a avut loc o expoziție cu degustare a producției moldovenești. Părțile au discutat posibilitățile de extindere a cooperării și majorării volumului livrărilor produselor alimentare moldovenești, informează NOI.md.

Potrivit Serviciului de presă al executivului regiunii Kaluga, evenimentul s-a desfășurat în cadrul realizării Acordului de cooperare comercial-economică, tehnico-științifică, umanitară și culturală dintre Ministerul Economiei al Republicii Moldova și Guvernul regiunii Kaluga.

La întrevedere au participat reprezentanți ai Ambasadei Moldovei în Rusia, oameni de afaceri din Moldova, reprezentanți ai ministerelor regionale, rețelelor de comerț cu amănuntul, întreprinderilor angro din regiune. Partea moldovenească a prezentat în premieră în regiunea Kaluga întreprinderi care fabrică producție alcoolică, sucuri, gemuri și tricotaje.

Al doilea secretar al Ambasadei Moldovei în Rusia, Daria Zanoga, a menționat că producătorii moldoveni sînt interesați de valorificarea pieței ruse, în particular a regiunii Kaluga. Reprezentanta ambasadei a spus că pentru Moldova piața rusă este foarte importantă, exprimîndu-și speranța că producția moldovenească prezentată le-a plăcut localnicilor. Daria Zanoga a menționat că partea moldovenească este dispusă să încheie contracte cu regiunea Kaluga.

După cum s-a menționat, Moldova deja a semnat acorduri de cooperare cu 58 de regiuni din Rusia. Cu regiunea Kaluga acordul a fost încheiat încă în anul 2004. Însă deocamdată principalii consumatori de vinuri și dulceață din Moldova sînt Moscova și regiunea Moscova. Daria Zanoga consideră că regiunea Kaluga are toate șansele să depășească la acest capitol regiunea capitalei.

La rîndul său, ministrul pentru Politici în Domeniul Concurenței din regiunea Kaluga, Nicolai Vladimirov, a spus că este necesar de dezvoltat cooperarea dintre cercurile de afaceri din Moldova și regiune în domeniul comercial-economic. Oficialul rus a propus companiilor moldovenești să se gîndească la posibilitatea de a-și plasa secțiile de producție în zona economică specială „Liudinovo”.

În cadrul întrevederii au fost discutate direcțiile de conlucrare în domeniul comerțului cu amînuntul și angro pe teritoriul regiunii Kaluga. Reprezentanții rețelelor de comerț din Kaluga au ascultat cu interes prezentările producătorilor moldoveni.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав