X 
Transnistria stiri: 1405
Preşedintele stiri: 4066

„Platina” şi-a suspendat participarea în campionatul Rusiei

13 ian. 2015,, 12:15   Sport
5741 1
Foto: khl.ru
(Bliţ-interviu al preşedintelui clubului de hochei „Platina”, Serghei Ciobanu, acordat corespondentului agenţiei "Infotag" Vladimir Sidorenco)

"Infotag": Domnule Ciobanu, în decembrie 2014 clubul de hochei „Platina” şi-a suspendat participarea în Campionatul ligii de hochei de juniori a Rusiei. Dacă clubul nu dispunea de resurse financiare, de ce a depus cerere de participare la campionat?

Serghei Ciobanu: Pentru început aş dori să subliniez că „Platina” nu s-a retras din Liga de hochei de juniori, ci doar temporar şi-a suspendat participarea în campionatul din actualul sezon. Înainte de începerea campionatului, am întocmit un plan de afaceri. Am ajustat la acesta asigurarea financiară corespunzătoare. Se presupunea că la meciurile din alte oraşe, echipa moldovenească se va deplasa cu autobuzul. Dar în cadrul actualului campionat nu doar „Platina”, dar şi alte echipe din Rusia, Letonia, care participă la campionat, s-au confruntat cu probleme serioase la traversarea frontierei cu Ucraina, precum şi la traversarea teritoriului acesteia.

Clubul nostru dispune de un autobuz confortabil. Însă, traversînd teritoriul Ucrainei, de cîteva ori i-a fost spart parbrizul.

De asemenea, în "Platina", ca şi în alte cluburi, care participă la campionat, joacă mulţi cetăţeni ai Rusiei. Iar la intrarea pe teritoriul Ucrainei grănicerii ucraineni le creau obstacole. Pentru ca echipa să poată ajunge la timp la meciurile în deplasare (iar alte echipe să ajungă la meciurile din Moldova), eram nevoiţi sau să plecăm cu avionul (o asemenea călătorie costa clubul 100 de mii de lei), sau să ocolim teritoriul Ucrainei. Eram nevoiţi să călătorim prin Belarus, Polonia, Ungaria, România. Şi după încheierea meciurilor să revenim acasă pe acelaşi traseu. Timpul de călătorie creştea practic de două ori. Acesta fapt era dificil din punct de vedere financiar, fizic şi organizaţional.

"I": Creşteau şi cheltuielile de transport?

S.C.: De trei-patru ori. Şi problema este nu doar în cheltuielile de călătorie. Eram nevoiţi periodic să staţionăm, să înnoptăm în hoteluri, să organizăm mese pentru jucători, parcarea autobuzului. La traversarea teritoriului Ucrainei, în mai puţin de 24 de ore echipa reuşea să ajungă în orice oraş din nord-vestul Rusiei. Disputăm meciuri cu cluburile fondate în această regiune a Rusiei.

"I": Posibil ar fi raţional ca clubul să se adreseze autorităţilor Ucrainei pentru ajutor?

S.C.: Ne-am adresat la Ambasada Ucrainei în Moldova. Şi ni s-a răspuns că grănicerii sînt o instituţie separată, de aceea diplomaţii nu ne-au putut ajuta. Din cîte cunosc, s-au adresat autorităţilor ucrainene şi conducerile cluburilor ruseşti de hochei. Dar, cu regret, rezultatele nu au fost îmbucurătoare.

"I": De ce relataţi despre situaţia creată abia acum?

S.C.: Deoarece după ce s-a decis retragerea clubului "Platina" din campionat, au început a apărea diferite interpretări. De exemplu, că clubul este falit, că suspendarea participării la campionat este un protest politic. Financiar nu este aşa. Iar retragerea clubului nu are nimic comun cu situaţia politică.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?