Foto: mc.gov.md |
În cadrul Galei decernării premiilor laureaților concursului național „Cel mai bun meșter al genului” au fost decernați cei mai iscusiți meșteri populari ai Republicii Moldova.
În cadrul ceremoniei de înmînare a premiilor, au fost decernați nouă cîștigători din diferite regiuni ale republicii., aceștia fiind: Guțu Valentina din s. Gordinești, r-nul Edineț, Belinschi Alexandru din s. Inești, r-nul Telenești, Secrieru Parascovia din Chișinău, Popescu Ecaterina din s. Clișova Nouă, r-nul Orhei, Daraban Dumitru din Ialoveni, Tihon Andrei din s. Nicolaeuca, r-nul Orhei, Pividiuc Ivan din Chișinău, Manea Lidia din s. Rublenița, r-nul Soroca și Rusu Iulia din Chișinău. Cîștigătorilor li s-au înmînat diplome personalizate.
La eveniment a fost prezent și Ministrul Culturii, Monica Babuc care a menționat că meșterii populari, prin activitatea și produsele lor, prezintă puterea adevărată a patrimoniului cultural național. „Toate aceste acțiuni pe care le promovați constituie, de fapt, izvorrul perpetuării tradiției, a identității noastre de neam”, a afirmat Monica Babic.
În cadrul Galei, în premieră a fost lansat calendarul anului 2015 cu o parte din creatorii populari.
În prezent în republica Moldova sunt 47 de centre de meșteșugărit în care activează peste 2530 de meșteri populari.
Adăuga comentariu