|
Foto: baikal-info.ru |
Ministerul Afacerilor Interne intenţionează să atace decizia emisă ieri de Judecătoria sectorului Centru privind interzicerea monitorizării video a traficului rutier.
Potrivit agenţiei "Infotag", care citează comunicatul de presă al Ministerului, serviciile de profil ale MAI vor continua să folosească camerele video cel puţin din două motive. Primul: decizia instanţei nu este finală şi va fi contestată la Curtea de Apel Chişinău. Al doilea: în verdictul instanţei nu se menționează direct că protocoalele de încălcare ale şoferilor trebuie să fie declarate invalide.
MAI prezintă o serie de argumente în favoarea monitorizării video, inclusiv reducerea din martie 2014, cînd a început a funcţiona sistemul de monitorizare video a traficului rutier, a numărului accidentelor cu 40%, iar a decesurilor în urma acestora – cu 60%.
De asemenea, MAI este convins că monitorizarea video este absolut legală, deoarece este confirmată de trei hotărîri ale Guvernului.
Judecătoria Centru a emis în privinţa sesizării organizaţiei "Juriştii pentru drepturile omului", o decizie în care se vorbeşte că monitorizarea video a traficului rutier este "încălcare a dreptului la viaţa privată".
Adăuga comentariu