X 
Cutremure stiri: 506

Societatea civilă consideră că justiţia trebuie să fie o prioritate pentru guvernare

11 dec. 2014,, 09:00   Politică
2689 1

Foto: noi.md

Specialiştii sînt convinşi că, pentru a rezolva celelalte probleme în stat, trebuie în primul rînd de a lupta cu corupţia şi de a reforma justiţia.

La o nouă emisiune ”Politica”, s-a vorbit la ce ne putem aştepta, în acest sens, de la aceleaşi partide, cu aceleaşi persoane în frunte şi în funcţii de răspundere.

Mariana Calughin, expert Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei: ”Multe lucruri au fost declarate, dar nesusţinute prin acţiuni. Regret acest lucru. Puterea a ajuns să nu mai fie credibilă. Acum chiar dacă oficialii spun lucruri bune, această buna credinţă nu mai poate fi dovedită de partide. Justiţia trebuie să devină independentă faţă de politic. Va fi greu acest lucru, dar nu imposibil. Aceasta ar fi unica salvare în cazul dat”.

Unul din semnatarii apelului către autorităţi, Vladislav Gribincea, director al Centrului de Resurse Juridice din RM, a spus că, unele schimbări în ceea ce ţine de lupta cu corupţia, reformarea justiţiei, s-au făcut, dar nu destule. ”Unele chestii au fost uneori reuşite, dar lucrurile au fost pe jumătate făcute. Investitorii nu vin acolo unde este corupţie şi insecuritate juridică. Noi dorim creştere economică şi acest lucru este imposibil fără reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei. Dacă vrem principii, trebuie să respectăm principiile. Contează să funcţioneze sistemul, nu persoana care se află acolo în funcţie. Acea partajare care exista pînă acum, nu mai poate fi tolerată”.

Cristina Ţărnă, vicedirector CNA: ”Nu cred că actuala guvernare mai poate continua în tempoul anterior. Ea nu mai are acelaşi entuziasm. Totodată, este un mit că avem legi perfecte şi instituţii ce nu funcţionează. Nu pot spune că avem legi bune întotdeauna. În acelaşi timp, cred că, este important să fie o coordonare între instituţii”.

Sergiu Ostaf, director CREDO, este de părere că s-a întîrziat cam mult cu reformele judecătoreşti, de aceea trebuie să reuşim să recuperăm. ”Independenţa este importantă. Iar responsabilitatea instituţională, completează autonomia instituţiei. Şi în cazul dat, nu are importanţă cine numeşte o persoană sau alta. Trebuie să existe priorităţi de activitate instituţională”, a adăugat Ostaf.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав