X 
Cutremure stiri: 502

PCRM a adresat Curţii Constituţionale o sesizare privind invalidarea rezultatelor alegerilor

5 dec. 2014,, 17:30   Politică
6194 8
Foto: basarabia.md
5 decembrie, Partidul Comuniştilor din RM a solicitat Curţii Constituţionale să declare nule alegerile din 30 noiembrie, relatează NOI.md, cu referire la comunicatul Serviciului de presă al PCRM.

În documentul PCRM se arată că într-un stat democratic bazat pe normele de drept, voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul este obligat să garanteze exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral. Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 au fost organizate şi desfăşurate în Republica Moldova cu încălcarea mai multor principii şi drepturi stabilite de legislaţia în vigoare.

Printre încălcările atestate de PCRM este proasta funcţionare a Registrului de stat al alegătorului. Operatorii din birourile electorale ale secţiilor de votare au prelucrat informaţia în regim manual şi au înregistrat-o post factum. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a semnalat existenţa unui risc serios de exercitare a votului multiplu în ţară şi în străinătate, ceea ce a dus la vicierea gravă a corectitudinii întregului proces electoral.

Un alt argument invocat de comunişti este divergenţa dintre datele preliminare privind rata participării la vot în ziua alegerilor şi rezultatele preliminare ale alegerilor anunţate de Comisia Electorală Centrală. Astfel, potrivit anunţului preşedintele Comisiei Electorale Centrale enunţat în cadrul briefingului din 30 noiembrie 2014 ora 22.40 după închiderea secţiilor de votare din ţară prezenţa la vot a fost de 55,86% sau 1 565 591 de alegători. Ulterior, constatăm că cifra alegătorilor prezenţi la vot se majorează, astfel la plasarea informaţiei pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale despre rezultatele preliminare ale votării (procese verbale prelucrate 100%) numărul voturilor valabil exprimate este de 1 598 514, iar numărul buletinelor de vot declarate nevalabile – 50 948. La sumarea acestor două cifre, rezumă că la votare au participat 1 649 462 de alegători, respectiv cu 83 871 de alegători mai mult.

De asemenea, potrivit PCRM, prezintă bănuieli rezonabile de falsificare a rezultatelor votării şi modificarea dubioasă a datelor privind numărul buletinelor de vot declarate nevalabile. Dacă la 1 decembrie 2014, potrivit datelor oficiale ale CEC erau 68 560 de buletine de vot nevalabile, la 3 decembrie curent, numărul buletinelor de vot nevalabile scade la 50 948.

În adresarea PCRM la Curtea Constituţională se mai atenţionează asupra faptului că CEC şi Ministerul Justiţiei nu au executat decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel cu privire la suspendarea înregistrării partidului-clonă PCR.

Ţinînd cont de argumentele invocate, Partidul Comuniştilor din RM consideră că au fost încălcate mai multe prevederi ale Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Convenţiei Europeane a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale precum şi, ale Codului electoral. Ignorarea şi încălcarea normelor de drept naţionale şi internaţionale au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor. Din aceste motive, PCRM a solicitat Curţii Constituţionale să declarare alegerile nule.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав