|
Foto: newsmoldova.md |
Moldova consideră necesară transformarea misiunii de pacificare într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional şi retragerea definitivă a forţelor armate ale Rusiei de pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu obligaţiunile internaţionale. O declarație în acest sens a făcut joi, în cadrul şedinţei a XXI-a a Consiliului Ministerial al OSCE, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.
Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Minister, ea a declarat că obiectivul strategic al conducerii Moldovei este identificarea "unei soluţii politice cuprinzătoare bazate pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, cu identificarea unui statut special pentru regiunea transnistreană".
Ea a spus că negocierile privind reglementarea transnistreană în formatul "5+2" trebuie deblocate, precum şi găsite soluţii ale problemelor cu care se confruntă şcolile moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine, dar şi fermierii din raionul Dubăsari.
Gherman a comunicat că rezultatele alegerile parlamentare din Moldova "au arătat că poporul Republicii Moldova a ales calea continuării reformelor democratice şi integrării europene".
Vorbind despre criza din estul Ucrainei, ea a sprijinit eforturile depuse de OSCE pentru stabilizarea situaţiei.
Şefa diplomaţiei de la Chişinău a subliniat necesitatea de a preveni un nou conflict îngheţat în estul Ucrainei, menţionînd că soluţia politică viabilă trebuie să se bazeze pe "principiile suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional".
Adăuga comentariu