Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

În capitală s-a dat startul sărbătorilor de iarnă

2 dec. 2014,, 12:30   Societate
3728 0
Foto: tv7.md
Pomul de Crăciun a fost inaugurat aseară, 1 decembrie, iar odată cu luminiţele de pe brad, au fost aprinse şi luminiţele de sărbătoare pe străzile din Chişinău.

Cu acest prilej în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc un concert la care au participat formaţiile de copii Lollipops, Do-Re-Mi-Show, „3 amici”. La fel, au evoluat vedetele Ludmila Balan, Iurie Sadovnic, Diana Brescan, Tatiana Heghea, Georgeta Voinovan, Cristina Pintilie, Catharsis, Guz, Alexandru Manciu, Maria Iliuţ şi ansamblul „Crenguţa de iederă”, „Plăieşii”.

În scenă a urcat şi primarul general, Dorin Chirtoacă, care a felicitat cetăţenii adunaţi în piaţă cu prima zi de iarnă, dar şi cu Ziua Naţională a României. Edilul a declarat că inaugurarea Pomului de Crăciun a devenit o tradiţie an de an aici în PMAN.

După ce în scenă a fost interpretat imnul României de către un grup de elevi din capitală, Dorin Chirtoacă a declarat că nu ştie dacă şi la anul viitor pe 1 decembrie va fi prezent la inaugurarea sărbătorilor de iarnă şi aceasta pentru că în vara anului viitor urmează să aibă loc alegeri locale, dar a menţionat că acest moment solemn– răsunarea imnului român în PMAN, înseamnă că pentru acest moment misiunea a fost îndeplinită în mod simbolic şi această misiune trebuie dusă mai departe.

Pomul de Crăciun de anul acesta are aproximativ 20 de metri. Bradul a fost decorat cu peste o mie de globuri de culoare roşie şi argintie şi peste 2 kilometri de ghirlandă. Autorităţile nu au cheltuit bani pentru procurarea coniferului, acesta a fost oferit gratuit de către o întreprindere municipală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?