|
Foto: noi.md |
Liderul PLDM, Vlad Filat, a precizat că se întorcea ieri de la mănăstirea din Condrița, cînd mașina în care se afla a fost implicată într-un accident. Politicianul a menționat astăzi că a mers la mănăstire să participe la slujba de sfințire a lăcașului sfînt, notează NOI.md.
„A fost o slujbă foarte frumoasă, sfințirea bisericii. Regret foarte mult această întîmplare, am trecut cu colegii printr-o mare încercare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că toți sînt în viață, sănătoși și sper că vom depăși cu toții această situație deloc simplă”, a spus Filat.
Precizăm că ieri, pe traseul Chișinău-Leușeni, mașina în care se afla Vlad Filat și automobilul în care se aflau agenții săi de pază, s-au ciocnit cu un alt autovehicul care se deplasa pe contrasens. În consecință, mașina a fost puternic avariată, iar cele două persoane din paza politicianului au fost spitalizate. Vlad Filat a scăpat nevătămat.
Adăuga comentariu