X 
Cutremure stiri: 502

Franța: Statul va mobiliza toate mijloacele pentru a stopa survolarea centralelor nucleare

3 noi. 2014,, 10:32   Externe
2941 0
Foto: agerpres.ro
Guvernul francez a dat duminică asigurări că va mobiliza toate mijloacele pentru a identifica responsabilii și a pune capăt survolurilor centralelor nucleare ale țării de către drone neidentificate, informează AFP.

'Totalitatea serviciilor statului însărcinate cu securitatea și siguranța punctelor de importanță vitală (interne, energie, mediu, apărare) s-a mobilizat de la începutul survolurilor pentru a identifica responsabilii acestor acte și a pune capăt' (survolurilor), a declarat într-un comunicat Secretariatul general al Apărării și Securității Naționale (SGDSN), instituție aflată sub controlul premierului Manuel Valls.

Un consilier al lui Valls a declarat pentru AFP că 'statul nu va comunica în detaliu măsurile de protecție, nici strategia pusă la cale'. 'Este una dintre condițiile eficienței, căci a comunica ar însemna să slăbim securitatea', a explicat el.

Compania energetică franceză Electricite de France (EDF) a raportat cazuri de apariție a unor drone de origine necunoscută deasupra centralelor sale nucleare în decurs de aproape o lună, în diferite colțuri ale Franței. Din 5 octombrie, au fost înregistrate 15 astfel de survoluri, toate avînd loc seara sau dimineața devreme.

Centralele nucleare franceze sînt 'concepute să reziste oricărui tip de amenințare' presupusă de drone, a anunțat duminică SGDSN, în timp ce autoritățile au fost acuzate de organizația Greenpeace și de ecologiști că 'minimalizează riscurile'.

Survolul centralelor nucleare este interzis în Franța pe o rază de cinci kilometri și sub 1.000 de metri altitudine, fiind pasibil de o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 75.000 de euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав