|
Foto: cancan.ro |
Preşedintele Nicolae Timofti a declarat în cadrul Summitului că Republica Moldova intenţionează să dezvolte relaţiile bilaterale cu ţările CSI. „Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană nu va dăuna relaţiilor cu ţările CSI. Dimpotrivă, aceste două spaţii economice sînt complementare”, a menţionat Timofti.
Şeful statului şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că, în pofida argumentelor aduse în cadrul consultărilor bilaterale, Rusia a instituit un embargo şi a introdus unilateral taxe vamale pentru produsele moldoveneşti, pînă la intrarea în vigoare a Acordului de liber schimb RM-UE, relatează NOI.md, cu referire la Serviciul de presă al Preşedinției.
Preşedintele a menţionat că pînă în prezent nu au fost prezentate argumente plauzibile în favoarea acestor acţiuni.
„Cu părere de rău, asemenea acţiuni diminuează încrederea în valabilitatea acordurilor semnate în cadrul CSI. Aceste demersuri plasează, de facto, ţara noastră în afara Zonei de Comerţ Liber cu ţările CSI”, a conchis Nicolae Timofti.
Şeful statului a explicat că, din cauza acestei situaţii, coordonarea actelor prezentate în cadrul summitului care s-a încheiat astăzi a decurs cu dificultăţi.
Preşedintele Nicolae Timofti a semnat la Minsk cîteva acorduri, printre care cel cu privire la cooperarea interparlamentară dintre statele-membre ale CSI; despre preluarea de către Kazahstan a preşedinţiei CSI în 2015, precum şi despre instituirea în 2016 în statele-membre ale CSI a Anului educaţiei.
În cadrul summitului, preşedintele Moldovei şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de degradarea climatului de securitate în regiune, ca urmare a evenimentelor din Ucraina. Nicolae Timofti a reiterat poziţia autorităţilor de la Chișinău privind necesitatea utilizării mecanismelor internaţionale pentru soluţionarea crizei exclusiv pe căi diplomatice. Şeful statului a subliniat importanţa respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi neadmiterii violării principiilor dreptului internaţional.
Nicolae Timofti va reveni în ţară în cursul zilei de astăzi.
Adăuga comentariu