|
Foto Фото: news-4y.blogspot.com |
Fosta campioană olimpică la gimnastică artistică Alina Kabaeva a renunţat la mandatul de deputat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) şi va conduce consiliul director al 'Grupului media naţional' (NMG), după retragerea din parlament, după cum au relatat ITAR-TASS, Interfax şi Uaport.
Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Putin, a renunţat la mandatul de deputat în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) şi va conduce consiliul director al 'Grupului media naţional' (NMG), după retragerea din parlament.
Un purtător de cuvânt al Alinei Kabaeva - despre care presa spune că ar fi iubita secretă a preşedintelui rus Vladimir Putin, care a divorţat în vara anului 2013 de soţia sa Ludmila - 'Alina Maratovna a acceptat oferta de a ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al holdingului' NMG.
Potrivit unor surse apropiate acesteia, ea conduce de şase ani consiliul public al NMG.
Cu puţin timp în urmă, acţionari ai NMG i-au propus Alinei Kabaeva să vină la conducerea Consiliului de administraţie şi ea a fost de acord, relatează la rândul său agenţia de presă Interfax, citându-l pe directorul pentru relaţii publici al grupului Oksana Razumov. Cine anume dintre acţionari i-a propus ex-gimnastei acest post nu se ştie, scrie agenţia de presă menţionată.
Adăuga comentariu