X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Președinele CEC: Lupta pentru putere nu se face doar cu două luni înaintea alegerilor (VIDEO)

12 sep. 2014,, 14:24   Politică
3537 2
Foto: noi.md
Deși oficial campania electorală începe pentru fiecare partid din momentul înregistrării la Comisia Electorală Centrală în calitate de concurent electoral, neoficial formațiunile sînt în drept să desfășoare acțiuni de propagandă, pe parcursul întregului an. Precizarea a fost făcută de președintele CEC, Iurie Ciocan, pentru NOI.md, în contextul sesizărilor depuse la instituție, potrivit cărora mai multe partide ar fi început agitația electorală înainte de termen.

„Partidele politice sînt instituții permanente ale statului, sînt înregistrate la Ministerul Justiției în scopul luptei pentru putere, iar lupta pentru putere nu se face doar două luni înaintea zilei alegerilor, lupta pentru putere, în oricare alte state ale lumii, este o activitate permanentă și se desfășoară în mod normal 24 din 24. Partidele politice sînt în drept să-și organizeze acțiuni de propagandă, fie marșuri, concerte, cu diferite ocazii”, a specificat Ciocan.

Potrivit funcționarului, în funcție de gravitatea încălcărilor comise de concurenții electorali, Comisia Electorală Centrală poate sesiza organele de drept, poate veni cu avertizări sau chiar exclude formațiune din cursa pentru alegeri.

„Cei care depun sesizările prezintă propria lor opinie asupra celor întîmplate. În cazul în care viziunea noastră nu este acceptată de către persoană, ea poate să-și apere drepturile în instanța de judecată. Noi sîntem în drept să acționăm, fie sesizăm organele de resort, fie aplicăm avertizări, dacă se constată finanțarea campaniei din afara țării, atunci putem vorbi de excluderea concurentului electoral”, a explicat Ciocan.

De cealaltă parte, vicepreședintele CEC, Ștefan Urîtu, a menționat că deși există nemulțumiri, în prezent Comisia nu monitorizează activitatea concurenților electorali. Potrivit lui Urîtu, instituția va avea mai multe competențe la acest capitol odată cu adoptarea Legii privind finanțarea partidelor politice.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?