X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Medevedev: Numărul turiștilor ruși în Europa a scăzut cu 30% în această vară din cauza crizei ucrainene

3 sep. 2014,, 16:45   Externe
3322 1
Foto : agerpres.ro
Numărul turiștilor ruși în Europa s-a redus cu aproape o treime în această vară comparativ cu anul trecut din cauza crizei ucrainene și a consecințelor acesteia asupra economiei ruse, a indicat miercuri premierul rus Dmitri Medvedev, relatează AFP.

"Căderea a atins 30% în urma deteriorării relațiilor noastre internaționale", a declarat Medvedev în cadrul unei reuniuni consacrate turismului.

"Este o veste proastă, întrucît cetățenii noștri sunt cei care plătesc prețul, dar și economia țărilor care primesc turiști", a adăugat el.

Potrivit șefului guvernului de la Moscova, rușii au călători mai puțin în special spre Europa Centrală și de Nord, dar mai mult spre țări precum Bulgaria, Italia și Spania.

Încetinirea economiei ruse și căderea rublei cauzate de înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei au provocat în această vară falimentul în serie al agențiilor de turism.

Potrivit lui Medvedev, nouă agenții de turism s-au închis în ultimele două luni, iar 23.000 de turiști rămași blocați în străinătate au fost repatriați cu ajutorul unui fond special, "fără a-i mai pune la socoteală pe cei care au revenit prin propriile mijloace".

Premierul a făcut apel la pedepsirea celor vinovați, dar și la consolidarea reglementărilor în acest sector și a mecanismelor de asigurări.

Confruntați cu turbulențele care afectează economia rusă și incertitudinea puternică din jurul crizei ucrainene, numeroși ruși și-au amînat cheltuielile principale, precum achiziția de mașini sau de călătorii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?