|
Foto: noi.md |
Președintele Parlamentului, Igor Corman, îndeamnă țările UE să ratifice în mod prioritar Acordul de asociere dintre Republica Moldova și UE. Apelul a fost adresat astăzi în cadrul Reuniunii a IX-a a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, informează NOI.md.
Reprezentanții guvernării de la Chișinău și miniștri de externe ai statelor UE au discutat despre implementarea provizorie a Acordului de asociere cu UE, care începe astăzi. Corman a ținut să precizeze că aplicarea prevederilor Acordului nu vine în contradicție cu prevederile Acordului de comerț liber cu statele CSI. Totodată, Corman a remarcat în fața oficialilor europeni că sancțiunile impuse de Federația Rusă producătorilor agricoli moldoveni sînt nejustificate și artificiale. În acest context, spicherul a menționat că producătorii autohtoni au nevoie de susținerea UE.
Șeful legislativului și-a mai exprimat încrederea că după alegerile parlamentare din toamnă Republica Moldova va fi guvernată de forțe politice sănătoase și responsabile, care vor continua parcursul european.
În cadrul reuniunii de astăzi a miniștrilor de externe din UE, comisarul european pentru extindere și politică de vecinătate, Štefan Füle, a declarat că UE își propune
să construiască în Moldova un partener puternic al comunității europene.
Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova reprezintă un mecanism lansat în ianuarie 2010, la iniţiativa României şi Franţei, pentru promovarea intereselor şi vizibilităţii Republicii Moldova pe agenda europeană.
Adăuga comentariu