X 
Cutremure stiri: 506

Proprietarilor mașinilor distruse le va fi greu să obțină despăgubiri

18 aug. 2014,, 16:54   Societate
4245 0
Foto: facebook.com/Vitalie Andries
Proprietarii automobilelor strivite în urma căderii unui pilon de macara nu pot conta pe un mecanism simplu de compensare a pagubei, spun avocații.

După cum a explicat pentru NOI.md avocatul Roman Aronov, în cazul producerii unui eveniment pentru care s-a încheiat asigurarea – accident rutier, cădere de copac sau de pilon, ca și în acest caz – proprietarul mijlocului de transport asigurat trebuie să anunțe compania de asigurări și, în conformitate cu procedura de aplicare a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă, se inițiază mecanismul de compensare a daunelor materiale de companie.

În cazul în care vehiculul nu este asigurat, legea sus-menționată nu se aplică, responsabilitatea fiind pusă pe seama proprietarului macaralei de construcție sau a persoanei care o închiriază. Procedura prevede stabilirea vinovăției acestora, după care poate fi introdusă o acțiune civilă pentru compensarea daunei.

Potrivit avocatului, în ambele cazuri procedura este dificilă și necesită timp. „De regulă, companiile de asigurări subestimează valoarea daunelor de 2-3 ori, iar în al doilea caz va fi nevoie de timp și efort pentru a dovedi apartenența pilonului căzut la o persoană fizică sau juridică”, a spus avocatul.

Amintim că azi-dimineață, în sectorul Botanica, două mașini – una de marca Mercedes și alta Toyota – au fost sfărîmate de pilonul unei macarale, căzut peste acestea.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав