Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Lacul Ghidighici, lăsat de izbeliște din cauza unei decizii a Guvernului, care „s-a pierdut pe coridoare”

15 aug. 2014,, 12:05   Societate
5023 1
Foto: wikipedia.org
Situația deplorabilă de la lacul Ghidighici se explică prin faptul că timp de patru ani nu a existat o formulă clară de gestionare a bazinului acvatic. Explicația a fost oferită de ministrul Mediului, Valentina Țapiș, care a precizat în cadrul unui interviu pentru Unimedia.info că lacul putea fi salvat, dacă trecea în gestiunea Agenției „Apele Moldovei”.

Acest lucru însă nu s-a întîmplat din cauză că decizia aprobată de Guvern în acest sens s-a pierdut și nu a mai ajuns să fie publicată în Monitorul Oficial.

„Hotărîrea privind transmiterea în gestiune a lacului Ghidighici Agenției „Apele Moldovei” s-a pierdut undeva pe coridoare și nu a fost publicată în Monitorul Oficial. A fost o confuzie, iar din motive necunoscute, problema nu a fost soluționată”, a explicat Țapiș.

Ministrul a anunțat că instituția pe care o conduce a pregătit un plan pe termen scurt pentru remedierea situației, iar primele măsuri în acest au fost deja luate. Potrivit lui Țapiș, chiar dacă mai este încă foarte mult de lucru, situația la lacul Ghidighici a început să se normalizeze.

„Este o problemă, pentru mine personal, dureroasă. Toată lumea vorbea despre lac ca despre o zonă de odihnă. Am ajuns cu colegii la o concluzie unanimă că lacul trebuie să aibă un singur gestionar, care răspunde nu doar de dig, dar de toate problemele. Situația ne îngrijorează”, a explicat Țapiș.

Țapiș a mai precizat că Ministerul Mediului este în căutare de parteneri, dispuși să investească în reparația instalațiilor hidrotehnice și curățarea lacului. Totodată, un pericol real îl reprezintă și barajul avariat, care, în cazul unor dezastre naturale, ar pute duce la inundarea Chișinăului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?