|
Foto: noi.md |
Centrul Național Anticorupție a intentat un dosar penal pentru neglijență în serviciu, în care sînt vizați factori de decizie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Informația a fost confirmată pentru NOI.md de șefa Serviciului de presă a CNA, Angela Starinschi.
Cauza penală a fost intentată de CNA la finele lunii iunie, după ce Inspecția Financiară a expediat un raport, în care sînt constatate o serie de nereguli legate de achizițiile făcute de MAI. În cadrul anchetei au fost ridicate mai multe documente de la sediul ministerului, iar verificările continuă.
„Raportul Inspecției Financiare a fost transmis acum două luni. Nu excludem că vom face verificări suplimentare în acest caz. MAI și-a exprimat deja dezacordul față de acuzațiile care i se aduc”, a precizat Starinschi.
Potrivit sursei, niciun funcționar al MAI nu are deocamdată statut procesual de bănuit, dosarul fiind pornit pe fapt.
Amintim că anterior 21 de deputați liberal-democrați au solicitat inițierea unui control financiar la Ministerul Afacerilor Interne. Deputații s-au arătat interesați îndeosebi de modul în care au fost organizate licitațiile în cadrul instituției.
Adăuga comentariu