X 
Cutremure stiri: 507

Chișinăul așteaptă permisiunea Bruxelles-ului de a exporta ouă, carne și salamuri în UE

21 iul. 2014,, 10:45   Economie
6195 11
Foto: newsmoldova.md
Comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor, Tonio Borg, a sosit în vizită în Republica Moldova pentru a stabili care este perspectiva accesului cărnii, salamurilor și ouălor moldovenești pe piața europeană, informează NOI.md.

Oficialul este însoțit de membrul cabinetului Joseph ChiScerri și șeful Serviciului DG SANCO, Koen Van Dyck. În cadrul vizitei Tonio Borg va avea o întrevedere cu premierul Iurie Leancă și va vizita întreprinderile „Pasărea Argintie” și „Rogob” din comuna Ciorescu, municipiul Chișinău. Pe parcursul întregii vizite oficialul european va fi însoțit de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, și directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula.

De menționat că aceasta vizită este decisivă în contextul stabilirii anumitor perspective pentru accesul pe piața europeană a ouălor, cărnii și mezelurilor moldovenești, după recenta semnare de către Republica Moldova a Acordului de asociere cu UE, care include crearea Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător dintre Moldova şi Uniunea Europeană.

Anterior directorul întreprinderii avicole „Pasărea Argintie”, Mihail Scutaru, și directorul fabricii de mezeluri „Rogob”, Igor Roșca, au declarat că sînt interesați să se lanseze pe piața UE, ceea ce le-ar permite să modernizeze procesul de producție, să extindă afacerea și să sporească calitatea. Declarațiile au fost făcute în cadrul vizitei premierului Iurie Leancă în comuna Ciorescu.

Avicola „Pasărea Argintie” este dotată cu utilaj modern și produce zilnic 65 de mii de ouă. Capacitatea maximă de producere este de 3 milioane de ouă pe an, fiind neexploatată, cifra ajungînd, în prezent, la 2 milioane de bucăți. Compania întreprinde un sir de măsuri de restructurare și modernizare pentru a corespunde exigențelor Uniunii Europene. În prezent, producția este destinată doar pieței interne. Ouăle moldovenești erau exportate în România, însă după aderarea acesteia la spațiul comunitar, piața a fost închisă, ceea ce s-a rasfrînt negativ asupra producătorilor. Mihail Scutaru a menționat că afacerea s-ar putea extinde, dacă ouăle moldovenești vor putea fi exportate pe piața Uniunii Europene, iar pentru a face față cerințelor, va moderniza fabrica și va respecta normele sanitare europene.

Și Igor Roșca a menționat că deschiderea pieței europene va contribui la extinderea afacerii. Fabrica face parte din primii trei cei mai mari producători de mezeluri din țară. „Procesul de producere este la cel mai înalt nivel. Deja sînt respectate standardele de calitate europene, fiind aplicate cele mai performante tehnologii. Fabrica ar putea aduce profit mult mai mare, dar piața moldovenească este prea mică”, a spus el.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Pentru cine intenționați să votați la alegerile prezidențiale din data de 20 octombrie?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав