Executivul Găgăuziei a editat, în premieră, Atlasul Găgăuziei. Pe site-ul executivului se anunţă că în zilele următoare tirajul va fi adus la Comrat, unde lucrarea va fi lansată pe 9 august. O jumătate din tirajul de 1000 de exemplare va fi distribuit instituţiilor de învăţământ şi bibliotecilor.
Şcolarii găgăuzi vor beneficia şi de varianta electronică a atlasului. Başcanul regiunii, Mihail Formuzal, a menţionat că atlasul a fost elaborat timp de doi ani şi va fi prezentat la Congresul Mondial al Cartografilor Lumii. „Este un document foarte serios. Intenţionez să-l înmînez şi prim-ministrului Republicii Moldova”, a spus Formuzal.
Adăuga comentariu