|
Foto: noi.md |
Imobilul privat din strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, nr. 16, din centrul capitalei, va fi expropriat şi declarat de interes public, pentru a găzdui muzeul victimelor deportărilor şi represiunilor politice. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat vineri de Guvern.
Potrivit agenţiei "Infotag", ministrul Culturii, Monica Babuc, a menţionat în cadrul şedinţei că imobilul este parte componentă a complexului de clădiri a Muzeului Naţional de Istorie, monument de arhitectură, înscris în Registrul monumentelor ocrotite de stat.
"Acesta se află într-o stare avansată de degradare. În vederea punerii în valoare a edificiului şi amplasării Muzeului, clădirea urmează a fi restaurată integral. La momentul actual acest fapt este imposibil, avînd în vedere că o treime din spaţiile edificiului se află în proprietate privată, iar proprietarul refuză să investească. Respectiv, unica posibilitate de a crea Muzeul şi a promova proiectul de restaurare este exproprierea spaţiilor private ale edificiului", a spus ministrul.
Potrivit unui raport de evaluare, valoarea de piaţă a încăperilor nelocative cu suprafaţa de 358,5 m.p. din acest imobil constituie 6,58 milioane de lei.
Premierul Iurie Leancă s-a arătat interesat de faptul dacă proprietarul nu şi-a asumat angajamentul de a restaura monumentul.
"Dacă nu există astfel de angajamente, atunci avem motive de anulare a contractului de proprietate şi să nu mai achităm banii pentru recuperarea monumentului", a spus Leancă.
Monica Babuc a menţionat că procedura este una foarte complicată, precizînd că "vor lupta mai departe".
Încă în anul 2010 Guvernul a decis crearea unui muzeu al victimelor deportărilor şi represiunilor politice căutîndu-i o încăpere potrivită.
Adăuga comentariu