|
Foto: tiras.ru |
Arseni Iațeniuk, numit în funcția de prim-ministru de Rada Supremă a Ucrainei, a scris cerere de demisie, informează presa ucraineană duminica. Potrivit unor surse, documentul deocamdată nesemnat s-ar fi aflat în safeul speakerului Radei, Alexandr Turcinov.
Sursele spun că Iațeniuk a decis să demisioneze după eșecul în Rada Supremă a două proiecte de lege privind gazele naturale introduse în Parlament de Cabinet.
Amintim, este vorba despre proiectul de lege nr. 4117a, care prevede posibilitatea de a introduce o perioadă specială de funcționare a complexului energetic în condițiile limitării sau sistării complete a aprovizionării cu resurse energetice a teritoriului Ucrainei, precum și proiectul nr. 4116a, care implică schimbări fundamentale în sistemul ucrainean de transport al gazelor.
Ambele documente provocat o reacție furtunoasă în sala de ședințe. Săptămîna viitoare ele vor fi examinate în a doua lectură.
Adăuga comentariu