Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4068

Un polițist și o asistentă medicală și-au primit pedeapsa pentru corupție

13 iun. 2014,, 13:07   Societate
2962 0
Foto: cugetliber.ro
Procuratura Generală a anunțat că un ofiţer de urmărire penală şi o soră medicală din Cahul au fost condamnaţi recent pentru acte corupție și trafic de influență.

Potrivit procurorilor, în ianuarie curent, polițistul a pretins 350 de euro de la un şofer suspectat de comiterea unui accident rutier. Pentru această sumă poliţistul se angaja să nu declanşeze urmărirea penală în privinţa șoferului şi să influenţeze medicul legist.

Pentru acțiunile sale, inspectorul a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a ocupa funcţii în organele MAI pe o perioadă de cinci ani.

În cel de-al doilea caz, o soră medicală din cadrul Policlinicii Raionale Cahul, a pretins de la o persoană 200 de euro pentru a-i influenţa pe funcţionarii Secţiei înregistrare a transportului şi calificarea conducătorilor auto la susţinerea cu succes a examenelor şi obţinerea permisului de conducere.

Femeia a fost condamnată la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?