„Finlandizarea” Ucrainei, o variantă de soluţionare a crizei?

Foto: moldova.org

Rusia poartă discuţii intense cu partenerii săi străini cu privire la ieşirea Ucrainei din criza care a făcut-o să ajungă la un pas de destrămare.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a examinat posibilele căi de soluţionare a crizei cu conducerea Finlandei. După Helsinki va urma Sankt-Petersburg, unde este planificată o întîlnire cu omologii din Germania şi Polonia.

Potrivit ministrului german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, cea mai acută fază a conflictului din jurul Ucrainei a trecut, însă pînă la soluţionarea lui mai este mult. Alegerile prezidenţiale din Ucraina s-au desfăşurat cu succes, la învestitura lui Piotr Poroşenko a fost prezent ambasadorul rus, în Normandia s-au întîlnit preşedintele rus şi ucrainean.

De aceea Germania îşi pune mari speranţe în întîlnirea lui Lavrov cu Steinmeier şi ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski. Varşovia are un alt punct de vedere, însă, cel mai probabil, ea va fi nevoită să asculte de opinia Berlinului, potrivit căreia, Europa nu este interesată de izolarea Rusiei. Însă pînă la încheierea întîlnirii toate discuţiile în acest sens vor avea un caracter ipotetic.

Dar despre rezultatele vizitei ministrului Lavrov în Finlandia, unde a discutat cu şeful diplomaţiei finlandeze, Erkki Tuomioja, şi cu preşedintele ţării, Sauli Niinisto, se poate deja vorbi. În discuţia cu presa, ministrul rus de Externe a remarcat caracterul constructiv al acestei vizite.

„În ce priveşte Ucraina, care a fost tema principală la tratative, cu toate nuanţele existente, noi avem o poziţie comună, potrivit căreia, baza pentru reglementarea crizei este declaraţia de la Geneva de pe 17 aprilie şi foaia de parcurs întocmită la baza ei. Aceste documente conţin măsurile care trebuie luate pentru încetarea violenţelor şi demararea unui dialog naţional”.

Este interesant faptul că unii experţi propun drept posibilă variantă pentru viitorul post-criză aşa-numita „finlandizare” a Ucrainei. Nu este un termen nou. În anii Războiului Rece el descria politica care avea la bază neutralitatea, refuzul de a adera la NATO, încercarea a deveni un fel de punte între Est şi Vest, sprijinirea totală a valorilor occidentale dar cu respectarea intereselor vecinului din est. În pofida faptului că o serie de analişti se îndoiesc de faptul că experienţa finlandeză va putea fi aplicată pe pămînt ucrainean, adepţii acestei variante găsesc unele paralele. Atît Finlanda, cît şi Ucraina au fost cîndva părţi ale unor state uriaşe. În ambele ţări se pune problema bilingvismului, doar că finlandezii au rezolvat-o de mult: la ei sînt limbi de stat finlandeza şi suedeza, deşi vorbesc limba suedeză doar 6% dintre cetăţeni.

Această analiză comparativă poate continua. Este ilustrativă replica ministrului Lavrov, care şi-a exprimat speranţa că Ucraina nu va deveni un factor de divizare între Europa şi Rusia, ci, la fel ca Finlanda în anii Războiului Rece, o punte de legătură

Principalul este ca Ucraina să nu fie pusă să aleagă între Occident şi Răsărit. Realităţile socio-politice din Ucraina sînt mai complicate decît se văd din Washington şi Bruxelles, care deja au comis o serie întreagă de greşeli catastrofale în estimarea situaţiei, provocînd în final un război civil. Greşelile trebuie îndreptate cît mai repede posibil, pînă cînd destrămarea statalităţii ucrainene nu va avea un caracter ireversibil.